Negru
Trosnesc sub pași tomnateci frunze sparte
Și reci, de parcă-ar fi din alte ere
Copaci scheletizați și-o babă care cere
Ceva nedeslușit - ceva de dincolo de moarte.
Mă-ntorc și-i văd o clipă ochii seci
Ca doi tăciuni uscați pe-o umbră ambulantă
Ajunsă - în sfârșit - pe ultima turnantă
A unei curse lungi, pe-ntinsele poteci.
Aș vrea s-o-ntreb ce vrea, dar latră-un câine
Și-n bezna nopții tot mai mult mă-ngrop
Din ceruri cade ploaia, cad frunzele potop
De nu mai cred că zorii vor mai veni și mâine.
poezie de Mihail Mataringa (26 octombrie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.