Glossă de plângere

Ura clocoteşte-n suflet
Şi durerea se aprinde,
Nu cunoaştem pace, zâmbet...
Cine să ne mai alinte?!
Azi inima-i tăciune, jar,
Durerea-n mine încolţeşte...
Nici nu te-ai întrebat măcar
Cine-i acel ce te iubeşte...

Ura clocoteşte-n suflet,
Dragostea în noi se stinge,
Piere armonie, zâmbet
Şi de-o vreme-a jale ninge.
Ramuri bat, furtuna creşte,
Înţolite-s, generaţii,
În linţoliu-ntinăciunii.
Se urăsc fraţii cu fraţii!

Şi durerea se aprinde,
Pică lacrimă de jar
Şi durerea se întinde
În decor autumnal.
În incest, frate cu soră
Îşi dau mâna pe vecie,
Se urăsc soacă cu noră,
Sfântă, maică Românie!

Nu cunoaştem pace, zâmbet,
Pe pământ sunt semne triste.
Simt al timpurilor vuiet –
Clopot legilor nescrise.
Magma-n fierbere se-nalţă
Diavolească arătare.
Unde eşti?! Unde eşti viaţă?
Oh, de ce, Doamne, se moare?

Cine să ne mai alinte?!
Pe pământ mai e iubire?
Prunci cerşin sufletul mamei,
Nu cunoaşteţi fericire.
Mame ce sorbindu-şi lacrimi,
Îşi aşteaptă pruncii-n poartă.
Taţi în ale morţii patimi,
Fi-veţi fericiţi vreodată?!

Azi inima-i tăciune, jar,
Altoi arzând, de neputinţă,
Icoană devenind altar,
Aceeaşi ne-ntinată fiinţă.
Prin cei ce se vor naşte, trec
Bătrâni mereu înlăcrimaţi
Şi timpul vieţii şi-l petrec...
Voi în picioare îi călcaţi.

Durerea-n mine încolţeşte,
În vânturi, ram mă regăsesc
Şi dănţuind, luna priveşte,
Al vieţii, îndelung, grotesc
Periplu prin anale-n care
Etern dormi zmei de ametist,
Prinşi în lentile bifocale.
Oh, viaţa nu-i decât un vis.

Nici nu te-ai întrebat măcar,
Izvor de tainice istorii...
Tu mi-ai pus inima pe jar,
Zădărnicind nurii ninsorii.
Brazi au crescut la tâmpla mea
Şi ochiu-i munte de ninsoare,
Mă doare încă ura ta
Şi gândul, oh, de dor mă doare.

Cine-i acel ce te iubeşte?!
Cine-i acel ce m-a vândut?
Stai, adevărul cumpăneşte
Ş roagă-te la Duhul Sfânt!
Tu răsplăteşte cu iubire,
Cât în iubire eşti crescut
Şi dăruieşte fericirea
Părinţilor ce te-au avut.

Cine-i acel ce te iubeşte?
Nici nu te-ai întrebat măcar...
Durerea-n mine încolţeşte.
Azi inima-i tăciune, jar.
Cine să ne mai alinte?!
Nu cunoaştem pace, zâmbet
Şi durerea se aprinde,
Ura clocoteşte-n suflet...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!