Desfințenie
E într-adevăr ea, lumea, astăzi ipocrită,
Sau doar poporul meu, ce nu-l mai recunosc,
Că-și lasă peste tot parfum de sconcs drept mosc
Și amar-migdal îl împrăștie cian... arde iperită?!
O fi fost tatăl meu un snob închipuit,
Că doar știa bun-simț, onoare, despre cinste,
Sau azi nu se mai poartă vechituri ariviste...
C-ai mei, cei noi, n-au trunchi... să și le fi-altoit?!
Sunt toți născuți ciungi astăzi, că nu mai știu de mână,
Ce n-o mai dau de gaj, sau o întind alene
Și judecăți de-s puse, de dat cuvânt... mecene
S-au dus și scris se uită, în schimb mințit e-arvună?!
E nația mea-n peril, să fi pierdut virtute
Și atâția ce-a îngropat și ce ni-s hrană-n holde
Să nu-mi mai dea schelet și caracter drept solde...
Să fie țara mea, încet, pe dispărute?
Și dacă ar fi să piară, eu ce mă fac, cui sunt,
Că-s născut învechit, ca un străbun, pierdut
S-am sufletul cât țara, ce-n el a încăput
Și vreau să îmbătrânim toți caști, curați... cărunt!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prezent
- poezii despre naștere
- poezii despre țări
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre patrie
- poezii despre onoare
- poezii despre fățărnicie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.