Ora când...
E ora când se scutură castanii,
Când se trezesc dorințele târzii,
În ochii tăi să vii să-mi stâmpăr anii
Și dorul risipit în poezii.
E ora-n care sunt cuprins de teamă,
De nostalgii ce-s dureros de dulci,
Ascultă depărtarea cum te cheamă
La pieptul tău dorința să mi-o culci,
M-aș pierde-n tine așa... ca într-o vară,
Când timpul curge greu și obosit,
Un greiere ce scârțâie-o vioară
În grâul copt ce trebuie cosit.
Ca ochii umezi, blânzi, de caprioară
În adâncimea verde-a codrului,
Că te doresc, la fel ca prima oară,
Când mi-ai dat foc c-o șoaptă visului...
E ora când ademenește noaptea
Fantasmele ce-n mine trec râzând,
De după colț, atent, pândește moartea
Indiferent îi spun să stea la rând,
Mai am încă în mine-un dor ascuns,
Ce gându-mi chinuie la ora când
Chemări așteaptă doar să-mi răspuns
Hălăduind prin sufletul flămând...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Gabriela Mimi Boroianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.