nimicule ce ești!?
Multe nimicuri mari rotunde
mă uit la voi privind în gol
aș ciopli o piatră monument sănalț
vouă nimicurilor ce mereu
mereu
îmi umpleți tot ce am
și suflete și foi
și cum voi teamă nu aveți de nesfârșit
oricâte iau, mereu la loc
mai multe vă găsesc
un mușuroi da, asta sunteți
un mușuroi
a crescut iarba drept
și a străpuns în coaste stele
fire în fire omoară
nimicul ce le leagă între ele
de sus din vÂrful lor
de jos din rădăcini
crescute până în nimicul de sub glob
mereu nu ești
și nu pot să te prind
umblând pași goi rămân
sunt pașii tăi nimicule
ce ești!
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre creștere, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre monumente sau poezii despre frică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.