Să ancorăm în noi lumina

- O taină a inimii mele eşti,
misterioasa mea poveste de iubire!
O adiere a gândului meu eşti,
fără chip, nume, loc, timp,
cu soarele în priviri,
pe cerul tău îmi scriu zborul fiinţei.
Oricât ai vrea să te descoperi,
descoperindu-te,
în mijlocul timpului
ceva îţi va lipsi, persoana.
Acolo unde inimile se deschid
totul se transpune,
iubirea nu poate fi oprită,
uimiţi asistăm
la simfonia creaţiei născute,
dacă i-am cunoaşte rădăcinile
am zâmbi, mai mult de dragul nostru.
Să ancorăm în noi lumina!
- Simte-mi trupul gol,
înfăşurat pe deplin în al tău,
unirea arzândă a regăsirii,
ia-mă de mână şi arată-mi drumul!
În contopirea realităţilor,
sub cortina ploii, o nebunie a simţurilor,
o inimă gata să explodeze.
Adânciţi în esenţa noastră,
noi şi noi faţete ale aceleiaşi realităţi!
- Spune-mi, iubito, unde
se-opreşte lumea în inima ta?
Îngemănarea universurilor,
cel ce iubeşte va opri lumea,
acolo, în adâncurile fiinţei!
- Îmi regăsesc locul în coloana infinitului
ce-mi reaşează trăirile unei lumi
ce parcă dispăruse,
simţeam că o să mi le dăruieşti,
îţi simt sângele proaspăt
cum curge în mine. - i-ai spus.
Să nu mai respiri singur, să te naşti
în fiecare respiraţie a celuilalt,
el, ea, îşi pierd identitatea unul în altul,
lumea ta dispare în a mea,
trăieşti, dar nu mai trăieşti,
emoţii nestăvilite,
ecouri nemaiîntâlnite în inimă,
o adâncă şi negrăită dorinţă de noi.

poezie de Irina Lucia Mihalca (12 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!