Drumul viselor

În taină, inima trăieşte povestea infinitului.
Ochii, o, da ochii! Punctul de întâlnire al iubirilor.
O zi de neuitat, năucitoare,
cum nici nu ai visat,
plină de iubirea nebună.
Miraculoasă zi!
La graniţa ei, o clipă, o clipă doar,
timpul s-a oprit în loc,
gândurile plutesc prin aer,
curg pe pământ,
dansează prin foc
şi se aşază în aşteptare.
În urmă priveşti, cenuşa amintirilor fumegă încă,
o luminiţă de jar respiră molcom,
răspunsuri aduse la lumină
zac în adâncuri noastre,
prezentul de atunci
pâlpâie mângâietor acum,
amintirile se ridică lin,
asemeni aripilor
de păsări, sau, poate, de îngeri.
Un strigăt pătrunzător reverberează în eter:
- Tu, iubirea mea eternă! Tu, Vis de nevisat,
înveşmântat în nesaţul perpetuei căutări,
a dorinţei nicicând atinse.
Tu, nobil gând şi faptă de iubire,
tu, crăiasă a visului meu!
Te iubesc, dincolo de ce pot
să gândesc ca măsură,
până dincolo de hotarele lumilor!
M-ai cotropit cu iubirea ta.
Tu, Vis de nevisat, venind
din moartea mrejită din cenuşa
unei existenţe
arzând fără de speranţă!
Tu cine eşti şi cum te cheamă?
Tu, ce-mi torni în suflet bobiţe
din opiumul aburind
a aromă de nebunie,
a unei iubiri nicicând întâlnită!
Eşti tot ce mi-am dorit
şi nu am avut parte până acum.
Cum te cheamă şi de unde-mi vii?
Ce simplu se scrie: fe-ri-ci-re
şi cât de greu se-ndură.
O îndelungă visare, timpul s-a oprit în loc,
clipe încremenite stau şi aşteaptă,
suspendate într-un balans
de o culoare calmă,
tămăduitoare.
Sufletul inocent se încarcă,
ochiul se odihneşte.
În căutarea vocii, în lumina liniştii,
gândurile sedimentate
devin mai limpezi.
Într-o frumuseţe simplă, înălţându-şi privirea,
ca o boare, în aerul gol, estompate,
prin saltul lor, dispar umbrele,
îndoielile, învolburările,
regretele, zbuciumul,
chinul,
zgomotul.
Seva vieţii urcă
în noul corp necunoscut.
Dumnezeu ne trimite îngeri!

poezie de Irina Lucia Mihalca (9 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!