Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Glossă roșului carmin

Roșu carmin în răsărit,
Roșu în maci și în apus,
În trandafirul înflorit,
În jar și foc, în rug și plâns.
Ocean de roșu peste noi,
La mal de sângeri și de vis,
Udând pământul, când eroi,
Cu lacrimă, istorii-au scris.

Roșu carmin în răsărit
Ne soarbe în ocean de jar,
La maluri stânci de dolomit,
În noi iubire și amnar.
Ofrandă-altarului ceresc,
Privirea-n roșu s-a aprins
Pentru acei care iubesc...
Sunt verbe care nu s-au scris...

Roșu în maci și în apus,
În piatra lunii și-n rubin,
Roșu în câte nu s-au spus...
De-aceea-n roșu ne-nfrățim.
E roșu-n sângele vărsat,
E roșu-n falnic tricolor,
Ocean de roșu ne-a scăldat...
E roșu... roșu e-n decor!

În trandafirul înflorit,
În crini, în sângeri și în maci.
Un cer de roșu-a încolțit...
Tu fii atent să nu îl calci!
Arnici pe albe ii țesut,
Un fir plăpând din mărțișor,
Pruncul ce-n brațe l-ai ținut
Cu foc arzând în obrăjor.

În jar și foc, în rugi și plâns,
În vis și-n strugurele copt,
În lacrima ce lui Iisus
A fost, spre om, îndemn, socot,
Un sacrificiu, legământ,
Unind cu Mirele Ceresc
În pace cu poporul Sfânt
Pe cei ce sinele-și jertfesc.

Ocean de roșu peste noi,
Sub ploi de roșu-am încolțit
Copaci de frunze încă goi,
Cu ramură de dolomit.
Ne dor secundele târzii
Clepsidra spartă în tăceri,
Atâtea câte am iubit,
Ne dor și azi, dureau și ieri...

La mal de sângeri și de vis
Mă-ntorc tăcut și vă privesc.
Poeme care nu s-au scris,
De-acum în mine încolțesc.
Priviți-mă cum cresc apus
Și-n răsărit mă întrupez!
Și anii mei s-au dus, s-au dus,
Iar eu visez, încă visez...

Udând pământul când eroi
Mureau, cu brațul a-l sluji,
Când timpul nu trecea prin noi,
Părinții fiind atunci copii,
În răsărit și în apus,
Pe harta Țării Românești,
Lacrimi din ochi de mame-au curs
Peste tărâmuri strămoșești.

Altă istorie au scris
Cei ce cu sângele-au udat
Țară de dor, țară de vis,
Țară cum nu s-a mai aflat.
Iar noi, prin graiul românesc,
Trăind cu dragostea de neam,
Suntem copacii ce-ncolțesc.
De n-ați fi fost, nimci eram.

Altă istorie s-a scris,
Udând pământul, când eroi,
La mal de sângeri și de vis -
Ocean de roșu peste noi.
În jar și foc, în rugi și plâns,
În trandafirul înflorit,
Roșu în maci și în apus,
Roșu carmin în răsărit.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook