Glossă întunericului etern

În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.

În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
Mă zvârcolesc şi mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad şi plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Şi o secundă am murit.

Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Şi-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toţi ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.

Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Şi timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.

Universul meu asudă
Şi emisfere se divid,
Este aceeaşi luptă crudă
În întunericul perfid.
Şi se succed război şi pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.

Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Şi în poem m-am afundat
Să dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un şevalet
Şi prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.

Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sângerează fiinţa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele şi-n jur mi-aleargă.
Azi mă slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Şi în tăcere mă ascund...
Plâng la margine de şoapte.

Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Şi sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Gheţari şi în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Şi cu nimic nu-s vinovată.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Şi trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Şi-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăşi "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!