Moartea – amanta trecătoare

Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-aţi salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum eraţi prieteni,
Ştia că nu vei vrea să pleci acum.

Ai invitat-o să serviţi cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu ştiu în care zi din calendar..."

Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet ameninţător,
Tu nu te-ai fi temut de ea fireşte.
Să-i stai alături ţi-ar fi fost uşor.

Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung şi te-a privit.

Pe cupidoniene umbre-n noapte,
Te-ai dus din nou cu moartea la plimbare.
Voiai s-o strângi în braţe... Mai aproape
Să-i simţi suflarea înfiorătoare.
Dar n-ai plecat cu ea... Tu laşi în urmă
Mereu atâtea clipe pământeşti...
Cetatea veşniciei se surupă
Şi moartea se întreabă unde eşti.

Vezi, tu zâmbeşti! Şti caât îţi e de-aproape
Şi talia-i tu poţi să o-nconjori
Însă o laşi să plece mai departe...
Aşa se-ntâmplă-n viaţă uneori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!