Nebuni cu sufletele goale
Nebuni cu sufletele goale
Mă năpădesc... N-a mai rămas
Decât surâs și remușcare...
Venin pe fundul unui vas...
N-a mai rămas decât tăcerea...
Mormântul, de prezent, pustiu
Și-așteaptă pașii frânți în două...
Un pas, doar mi-aș dori să fiu.
Să trec străin precum o umbră
Să risipesc cenușa... Poate,
Uitat în plâns și remușcare,
Mă voi putea ascunde-n noapte.
Și risipindu-mi neputința
Să pot din nou să regăsesc
Nebuni cu sufletele goale
Ce deseori mă năpădesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre nebunie
- poezii despre dorințe
- poezii despre cenușă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.