Poveste de iarnă
Și-mi mai aduc aminte de-un Crăciun
la gura sobei proaspăt văruite
se deslușea cum viscolul nebun
surpa departe staule de vite
La bariera noastră de oraș
prindeau contur povești medievale
troianul sărăciei, uriaș
scotea pe hornuri fumuri lungi de jale
Sorbeam colinde vechi din gura ta
să nu ne facem legea de rușine
și plugușor, și cântece de stea
împletituri păgâne și creștine
Și nu era ca tine pe pământ
un alt tezaur viu de bunătate
tu risipeai un duh așa de sfânt
sub bolta casei noastre fermecate
Adulmecam sfioși în preajma ta
ca puii rândunicilor pe ramuri
un pom firav de iarnă strălucea
podoabe de argint jucau pe geamuri
Așa te văd, într-un halou de ger
tot drămuind bucatele puține
bazilica răsfrântă-n giuvaer
îngenunchind, ca să te rogi de bine
Și era bine, mamă, și trăiai
și Moș Crăciun la ușă sta să bată
această frescă pogorând din rai
ce n-aș mai da să o revăd vreodată...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Votează! | Copiază!