Colind
O, brad frumos
Al tinereții mele,
Nu te-am avut nicicând
Împodobit cu stele.
Nici globuri n-am avut prin casă,
Puneam câte ceva pe masă...
Ne bucuram de sărbători,
Când pe ulițe, auzeam colindători.
La răscruci de drum fugeam,
Aveam toți gutui la geam.
În odaia de la drum
Țineam porcul de Crăciun.
Iar la streșini atârnați
Erau metri de cârnați.
De Crăciun și Anul Nou
Mama ne dădea cadou,
Felii dulci de cozonac
Și mâncam cu toți de drag.
Acum totul e schimbat,
Nu mai mâncăm cozonac.
Bradu-n casă împodobit
Ne urează bun venit.
Nu mai e ca altădată
Să mergem din poartă-n poartă.
Iar în prag de sărbători
Să primim colindători...
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.