Glossă copilăriei

Copilărie, lume de mister
Cu zmee înălţându-se pe cer,
Cu tălpi ce desenează pe pământ
Poeme simple, fără de cuvânt,
Copilărie, cântul din zăvoi,
Ne-aşteaptă mână-n mână pe-amândoi –
Doi feţi frumoşi săltând înspre lumină.
Copilărie – muza mea divină!

Copilărie, lume de mister,
În nopţi târzii, tăcut, încă te chem
Să-mpodobim lumina la fereastră,
Să-mi fie viaţa bună şi frumoasă,
Să cânt şi eu cu stelele deodată
Şi să-ţi zidesc paşii fugari în piatră...
Copilărie, de-ai putea să vii
Să pot să fiu copil măcar o zi!

Cu zmee înălţându-se pe cer,
Copilărie, tainic giuvaer,
Te-ai dus în lumi de basm şi catifea...
Te-ai dus, însă vei fi mereu a mea!
Când creionez cu gândul fericirea,
Când prind în braţe de lumini, iubirea...
Oh, sunt un strop uitat de clorofilă,
De-aceea, iată, nu am nici o vină!

Cu tălpi ce desenează pe pământ
Întâiul pas, eternul legământ,
O lacrimă de ceruri m-a legat
Şi vezi?! În alte lumi am exilat.
Apoi, crescând, am învăţat cuvinte.
Târziu am învăţat să fiu părinte,
Să-mbătrânesc, să spun poveşti cu zmei
Pentru copiii şi nepoţii mei.

Poeme simple, fără de cuvânt
Le-am prins pe cer, cu zmeii mei zburând
Şi i-am închis în tocul cu cerneală
Să strige, să se scrie şi... să moară.
Apoi am scuturat cenuşa-n cânt
Şi-am aruncat-o-n ochiul tremurând.
Mi-e luna prinsă-n lanţuri de mărgele
Şi lacu-i argintat şi plin de stele.

Copilărie, cântul din zăvoi
Şi fluturi albi cu aripile moi
Şi păsări întrecându-se în tril,
Iarba mustind în luna lui April,
Lucirea peste ramuri ude... Sus
În munţi acelaşi tulnic de apus,
Toatea a tale sunt, copilărie –
Copil frumos cu inima zglobie.

Ne-aşteaptă mână-n mână pe-amândoi,
Lanul de grâu, fântâna din zăvoi,
Sângeri şi maci în sufletul de nea
Să-mbujoreze bătrâneţea grea.
Ne-aşteaptă la căsuţa din chirpici
Ia ţesută-n noapte cu arnici,
Icoana şi ştergarul, lampa veche
Şi anii noştri fără de pereche.

Doi feţi frumoşi săltând înspre lumină
Pe petecul turcoaz de muselină,
Doi zmei pe cerul cu senin brodat
Spre care ca un cânt ne-am înălţat,
Ecoul vieţii-n ceruri să se piardă,
Iubirea-n noi, o candelă să ardă
Sub verigheta unui curcubeu
Cât vom rămâne-n lume tu şi eu.

Copilărie – muza mea divină,
Te-aşez pe pături moi de muselină,
Te învelesc cu îngeri de mătasă,
Căci pentru toţi rămâi cea mai frumoasă.
Sub genele cereşti de-ntunecare
Tu-n noaptea vieţii redevii cărare.
Luceşte-n ochi o lacrimă de sânger
Copilărie – pământene înger.

Copilărie – muza mea divină!
Doi feţi frumoşi săltând înspre lumină
Ne-aşteaptă mână-n mână pe-amândoi.
Copilărie, cântul din zăvoi...
Poeme simple, fără de cuvânt,
Cu tălpi ce desenează pe pământ,
Cu zmee înălţându-se pe cer,
Copilărie, lume de mister.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!