Glossă pentru pruncii noştri (pentru fii şi fiice)

Oh, prunci, să nu uitaţi, iubirea-i sfântă!
E încrustată-n mâna tremurândă.
În lacrima durerilor de mamă...
Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă
Ca să-i oprească curgerea în lume.
Iubirea de părinţi e-o plecăciune,
Redevenind şi cruce şi altar...
Există... şi învinge iar şi iar.

Oh, prunci, să nu uitaţi, iubirea-i sfântă!
Este lumină, flacără arzândă,
O blândă adiere în eter,
Drum transcendent, al păcii porumbel,
Vă regăsiţi în arderea-i deodată
Când primii paşi spre alte lumi vă poartă.
Nu-i cânt mai dulce... strigătul de mamă,
Când, ah, izvor, spre rădăcini vă cheamă.

E încrustată-n mâna tremurândă
Şi dăltuită, mâna ta plăpândă...
Râuri ridate,-n lanul auriu
Poartă iubirea mamei pentru fiu.
Fluturi de soare-n curcubeu de sticlă
Spre cer ţâşnind, sunt "mame pentr-o fiică".
În arc de ierburi şi cununi de stele,
Dansează fii şi fiice... Câte semne

În lacrima durerilor de mamă...
Sunt lacrimi strânse veşnic în năframă.
Ce simte-o mamă?! câtă-ngrijorare,
Pentru feciorul ei acuma mare?!
Ce simte oare-o mamă pentr-o fiică?!
O lacrimă spre ceruri se ridică
În chip de rugă şi de-nchinăciune,
Căci mama, veşnic, mamă va rămâne.

Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă
Să poată-nchide lacrima de mamă.
În jumătăţi se-mparte lumea toată
Când izvorăşte dragostea de tată.
Înţelepciune gnostică... chemare
De-a fi etern un răsărit de soare.
Şi trupul tot de dragoste vibrează
Şi-n el simţim iubirea părintească.

Ca să-i oprească curgerea în lume,
Adormi tăcut! Ţi-e viaţa plecăciune
Şi mâna mamei salcie... În piatră
Iubirea de părinţi a fost săpată.
Oriunde-ai fii te-ntorci, te cheamă mama.
Tu, prunc plăpând, cuminte, ţine seama!
Te cheamă tata – dulce vers de brazi...
Oh, de părinţi nu poţi să te desparţi!

Iubirea de părinţi e-o plecăciune,
Ocean de-nvăţături, de fapte bune,
Far şi opaiţ, cuvânt, redeşteptare,
Un roditor pământ, eterna zare,
Lanul de grâu şi pâinea-nmiresmată,
În ţăstul strămoşesc, în timpuri, copată.
Iubirea de părinţi – un răsărit,
Un mac pe cerul vieţii înflorit.

Redevenind şi cruce şi altar,
Vă chem la mine mamă, tată, iar,
Cu buzele fierbinţi de rugăciune,
Vin să sărut azi mâinile bătrâne.
Vreau să vă şterg şi lacrima şi noaptea
Şi dacă veţi zări vreodată moartea
În ochiul mat cu ţesături de ceară
Voi fii aici tăicuţă, scumpă mamă.

Există şi învinge iar şi iar
Iubirea de părinţi, căci nu-i hotar
Să ţină-n loc iubirea de copii.
Te cheamă clopot viu, oriunde-ai fi...
Universal e-o legătură sfântă
Ce nu se poate rupe, nu se uită.
Iubirea-i primăvara din atom,
Dorinţa de-a fi prunc, părinte, om.

Există şi învinge iar şi iar...
Redevenind şi cruce şi altar.
Iubirea de părinţi e-o plecăciune.
Ca să-i oprească curgerea prin lume...
Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă.
În lacrima durerilor de mamă.
E încrustată-n mâna tremurândă.
Oh, prunci, să nu uitaţi! Iubirea-i sfântă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!