Grăunte de lumină

Cine sunt eu... mă-ntreb adeseori,
Grăunte de lumină încolţit
Pe-un bulgăre de viaţă în ninsori,
Pierdut printre genuni, în albul infinit.

Am strâns în palme lacrima luminii
Tot alergând desculţă după viaţă
Şi şchiopătând prin iedera minciunii
Am exersat căderi fără speranţă.

Când m-au rănit — am cunoscut trădarea,
Păcat neînţeles, simţit din greu,
Scrâşnind din dinţi, luptam cu disperarea,
Dar m-a luat în braţe Dumnezeu.

Şi arătându-mi calea sprea Lumină,
Mi-a fost de ajuns, reînvăţasem mersul
Prin praful lumii, veşnic clandestină
Aflat-am vieţii — tainele şi sensul.

Şi braţ la braţ cu temeri infinite
Băteam timidă-n uşa poeziei,
Cu un mănunchi de gânduri înflorite
Am renăscut la umbra veşniciei.

poezie de Angelina Nădejde (16 martie 2016)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!