Un renunț
Aud vântul aspru mângâind, pământu-ngheață
Liniștea ceții de seară pică-n ureche ca o șoaptă
Nordicii toți se bucură căci frigul prinde viață
Peste tot și peste toate, umbra și privirea dreaptă.
Nu mai vorbi, nu vreau s-aud nimic de orașe
Vreau ca habitat un mediu lipsit de confort,
Poporul tăcut e captiv în mii și mii de lăcașe
Lumea petrece și eu dorm sub copacul mort.
Degeaba flacăra ta imi dă căldură și lumină,
Ce-i fericirea, decât un pansament al durerii
Iar la sfârșitul oceanului întinde-mi o mână
Sau dacă nu.. chiar dă-mă cu totul uitării.
poezie de Toader Ionuț
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.