După prânz
Pe Podul Waterloo unde noi ne-am spus la revedere
Condițiile meteo au făcut să-mi curgă lacrimi de durere.
Le-am șters cu dosul mănușilor din lână împletită
Și-am încercat să pretind că nu-s deloc îndrăgostită.
Pe Podul Waterloo încerc să cred că nu s-a întâmplat nimic nasol.
În vremea asta tu ești plin de șarm și de alcool.
Dar tonomatul din mine îngână-un cântecel
Care spune cu totul altceva. Cine-a greșit oare, eu sau el?
Pe Podul Waterloo cu vântu-un păr ceva mă-apasă;
Sunt tentată să eludez. Ești prost. Nu-mi pasă.
Deși capul se descurcă foarte bine, totuși, inima-i șeful, am oftat
Trebuie să admit asta, chiar dacă nu-mi ține de cald.
poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.