Funeralii pe mare
În temnițele mării foșnitoare
e libertatea fără de sfârșit
deasupra pace, dar în miez de mare
e un război al peștilor, cumplit
Să fie paradisul, sau infernul
acest tărâm de vechi cosmogonii?
În glorietta soarelui, eternul
se-aprind cărbunii zorilor de zi
Înmugurește aerul de sare
de alge și meduze putrezind
un clavecin vivaldic, dinspre mare
rostogolește misse de argint
Ridică vântul fustele gitane
ale acestei zile de coral
și pânze albe trec în caravane
pescarii trag năvoadele la mal
Înspumegate valuri de petardă
se sparg de dig ca pescărușii morți
tu strânge-mă în brațe, mă dezmiardă
femeie scumpă care mă suporți
Această clipă n-o să mai revină
ca mâine totul se va nărui
iubește-mă acum, și dă-mi lumină
să-mi tot ajungă până voi muri!
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.