Doctor zburând

Cică era doctor de suflete şi toată lumea-l ştia
(deşi după figură aducea a hoţ de buzunare)
le punea-n atele din lemn de tei înflorit şi la viaţa viitoare
- avea şi o reclama la o gazetă - erau ca noi
m-am dus la el într-o doară plângându-mă de nişte dureri care nu erau ale mele
după ce iubita mi-a zis ca semăn cu un pom plin de păreri de rău
din pricina operelor mele incomplete
de parcă opera dumnezeului ei la care se ruga - dă-mi doamne dragostea
nebunului ăsta -
pe furiş în baie era completă
ea nu avea nici o preţuire pentru scrisul meu, între noi fie vorba
socotind că fac asta pentru că n-o iubesc
şi nu mă dezlipeam de stiloul acela blestemat ca să n-o pot mângâia
era cunoscut asemenea unui cal breaz doctorul
şi se spunea ca dresese de-a lungul vremii suflete de precupeţe başoldii
sau ftizice
de cavaleri înzăuaţi ca nişte peşti argintii de uscat rămaşi de la vreo viitură
şi de viceregi călări pe câşlegi cu capul plin de caravele amuşinând vanilii
dar şi de măcelari, bunăoară pe-al lui Nea Marcel
sau de saltimbanci mereu plânşi
de vatmani orbi, de portărei gârbovi
de şelari mustăcioşi puţind a taninuri
se ocupase cu spor şi de sufletul bombonăresei oraşului
ce fondante pastelate făcea, cămăşile lăutarilor erau nimic pe lângă ele
i-am cunoscut pe mai toţi - lăstăriseră aşa de frumos în viaţa de apoi
al dracului priceput mai era doctorul
m-a măsurat din priviri dindărătul unei lorniete soioase
în loc de lentile doi orţi
după care mi-a zis că am nevoie negreşit de un animal de companie
şi apoi mai vedem
nu înţelegeam dimensiunea apoi-ului acela la el

am intrat în primul pet-shop de unde-am târguit o frumuseţe de lesă
una cu zorzoane, colorată în ceea ce pictorii numesc violet de cobalt
nu vă spun cum arată o femeie cu un sutien de culoarea asta
vânzătorul m-a întrebat ce fel de câine am
ca şi când ar fi vrut să afle la ce voiam s-o asortez
i-am răspuns că n-am câine, dar am un univers potrivit ei, şi să-mi dea şi-o
botniţă
uneori mă mai ia de cracul pantalonilor, am adăugat
s-a închinat şi atunci am văzut ca avea acele trei degete lipite
ca batracienii – pesemne se trăgea dinspre ei
acasă mă aştepta ea, bosumflată
mi-a spus că acum chiar şi-a dat seama că nu face parte din universul meu
şi că universul ăsta nu e decât o însingurare cu ochi încercănaţi
dar nu de dorul ei, aşa cum credea, ca proasta
şi treaba cu lesa e tot o şmecherie de-a mea
ca să n-o pot săruta atunci când citea din ceaslovul cu viaţa de joi până mai apoi
o carte scrisă de mine-ntr-o noapte plină de huhurezi de lut
a doua zi am citit în ziar că doctorul părăsise oraşul
îl văzuse chiar bombonăreasa roind alături de un nor de albine
- era ca un bou cu aripi, a spus -
înspre crângul de tei dindărătul morţăriei.

poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoş Coandă
Votează! | Copiază!