Leul și pisica
La marginea savanei, pe-o potică,
Se întâlni un leu cu o pisică.
Vazând-o că nicicum nu s-a ferit
Din cale, cu respectul cuvenit,
Răgit-a leul cu acorduri grave
De tremură o tufă de agave:
-Dispari din cale-mi obrăznicătură,
Tupeul tău e fără de măsură,
Nu mă aclami, nu spui nici un cuvânt
Și nu te-nchini umil până-n pământ.
Te voi îngurgita, pe legea mea,
Deși nu imi ajungi nici pe-o măsea!
Scuipă pisica, strașnic, speriată
Și se sui în palmier pe dată,
De unde, respirând anevoios,
Avu curajul să se uite-n jos.
Dar ce să vezi? De răget alarmat,
Un vânător pe leu l-a împuscat,
Și astfel fiara crudă, africană,
Plăti infatuarea cu-a sa blană.
Morala
Cu cât te sui mai sus, în ierarhie,
Sunt mulți, ce te doresc in panoplie!
fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.