O floare micuță la mânăstirea Taer
Pe șes, aproape de pământ, am văzut o floare micuță.
Corola se înălța sfioasă din iarba, atingând razele soarelui de primăvară,
iar lujerul auriu, sprijinit de frunze, sclipea în aerul însorit.
Se înclina supusă în vânt ca un pelegrin căzut în binecuvântare.
Are un vis necunoscut nouă, ascuns sub ierbile înalte,
și, când bate vântul, micuța floare privește-n sinele ei cel mai adânc.
Pășind pe lângă ea, m-am simțit deodată calm.
Boabe de rouă îmi umezeau hainele, golul și singurătatea.
Departe,-n zăpadă, un credincios răsucea roata rugăciunilor, apoi s-a aplecat
în reverență mai jos decât floarea, ca iarba sălbatică de pe platou.
În mânăstirea de culoarea cinabrului, florile sunt cea mai înduioșătoare priveliște;
nu există nici un pasaj în sutra mai viu decât dependența mutuală a două inimi.
poezie de Hu Yonggang, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Hu Yonggang. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.