Umbre în cadenţă

Iubito, eşti binele meu, matur şi acut!

Când pe străzi, baluri, se arată,
în patimi de vânt arde un dor.
Se aude sălbatic cum bate în poartă
turme de frunze şi vocile lor.

Mâine, poimâine, acelaşi decor,
umbre în cadenţă aleargă călări.
Poeţi, scriitori ne arată cum mor
în ploaia măreaţă din sufletul lor.

Şi apoi, încă o zi vine, trece,
o moşteneşte, fără să ştie de unde a venit.
Fierbe senină, duhuri, la rece,
se şterge la ochi că a ruginit.

Un bătrân calcă o umbră
ce pare legată de un zâmbet amar.
Priveşte la ea, gol, până în fibră
cum îl salută spoită cu var.

Puţine mai sunt, repede zbor,
umbre cu pasul felin.
Par doar basme fără fior,
ruine jertfite cu colţi de venin.

Statura lor este înaltă,
iezme în azilul de mult pierdut.
În preajmă îmi stai, frumoasă, şi toată,
Iubito, eşti binele meu, matur şi acut!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!