Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Singur așteptând toamna
Ca și cum ar aștepta un vis de ceață,
O alta viață sau ce-și dorea. Să nu întârzii -- îți spune.
Printre potecile luminate de lună
Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să știi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?
Mereu lumină și umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua și ea barca ce-și caută țarmul.
Iată vezi copacii ce te-au îmbrățisat odată cu el,
singuri și galbeni, nocturni și sfioși cum ți-era zâmbetul,
Vei înțelege mai târziu, poate mult mai târziu...
Închide ochii, deschide palma să-ți înfloresc nuferii,
La poale-ți sunt și vântul și izvoarele,
Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,
Purtate de vânt, un curcubeu arc peste timp și loc.
Luminezi acolo unde nu-i lumină,
Un cântec a trecut prin zidul de piatră -- baladă-ntr-un gând!
Scăldat în lumina blândă a soarelui de toamnă
Mergi pe cursul râului. Apa se întoarce la vasul ei.
Sortit sunt să am la tâmplă o stea și
Să plutesc pe cele patru vânturi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?
Ca să te doară trebuie
Să te întâlnești cu flacăra și taina ei!
Privește în liniile din palma ta, în liniile destinului
Din așteptarea nopții sunt multe capcane, iluzii, rătăciri.
Apele spală cuvintele, râul îmi șoptește cântecul,
Râul de sânge din inima ta. Se tulbură timpul, adânc îi rasună pașii,
Un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna,
Ascultă, ascultă ecoul din templul necuprinsului timp,
Râule, cine plânge și cine vorbește -- spune-mi,
Cine pe cine cheamă și cine pe cine caută -- spune-mi,
Ascultă, ascultă și vino la marginea apelor timpului,
El este cel care cheamă, el este cel care plânge -- ascultă,
Te iubesc, te iubesc -- îți spune. Să nu întârzii -- doar atât îți mai spune.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.