O baladă modernă a morţii cerşetorului de sub pod

noaptea înainta tot mai hotărât peste umbrele oraşului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp

în cârciuma din gang fumul de ţigară se întinsese gros, ca un nor alburiu,
deasupra puţinilor clienţi rămaşi
vocile tari şi răguşite umpleau aerul călduţ,
plin de un miros greu de transpiraţie

la o masă şubredă, un cerşetor îşi calcula, uşor ameţit, gurile de vodcă rămase în pahar
şi asculta cu atenţie o poveste porcoasă spusă lângă el
care nu se mai sfârşea

cerşetorul termină ultima sorbitură
după care cerşi de la o masă vecină cinşpe mii pentru încă o vodcă ieftină
despre care lumea spune că e făcută în camera din spatele barului
din fecale macerate de om

o bău cu sete la tejgea în picioare, într-o înghiţitură prelungă
se închise la toţi nasturii paltonului său ros până la căptuşeală
îşi aprinse o ţigară
şi ieşi în aerul îngheţat al oraşului

vântul de decembrie bătea cu îndârjire peste străzile goale

înfrigurat, cerşetorul îşi scoase radioul său mic din buzunarul de la piept -
singurul lux pe care şi-l mai oferea în ultimii ani -
îşi potrivi bine căştile în urechi şi deschise pe postul său obişnuit de muzică clasică.
forţa notelor simfonice ale concertului pentru trompetă in Mi bemol major a lui Haydn îi inundă urechile arse de ger -
îl mai auzise o dată, demult, şi-i plăcuse teribil

înveselit, dădu mai tare volumul radioului şi continuă drumul spre culcuşul său de sub pod
între ţevile de apă caldă

se apropie de calea ferată şi sări atletic peste şinele îngheţate
fără să mai audă nimic
când, pe neaşteptate, întoarse privirea şi văzu luminile unui tren de noapte năpustindu-se spre el

primul lui instinct îi comandă să sară din mijlocul şinelor în dreapta sa
din faţa trenului în viteză

o bucurie imensă însă îl cuprinse bizar
pe când se uita la trenul ce se apropia cu viteză de el
la gândul că moartea îi e la doar 2 secunde depărtare -
astfel, se decise, într-o fracţiune de secundă, să renunţe la restul de viaţă
şi-n concertul lui Haydn,
şi să aştepte trenul acolo - singur şi liber -
în mijlocul şinelor

aproape imediat, un sunet sec, urmat de un zgomot de oase sfărâmate,
umplu pentru o clipă spaţiul întunecat de sub pod.
trenul izbi din plin cerşetorul ce stătea în picioare, nemişcat, în calea sa,
aruncându-l brutal în tufişurile cu ţepi îngheţaţi de pe margine

pacea se reaşeză încet peste noapte
odată cu stingerea ultimelor sunete ale trenului ce gonea indiferent mai departe

viaţa părăsea leneş trupul zdrobit al cerşetorului
pe ultimele acorduri ale trompetei din concertul în Mi bemol major al lui Haydn
sub coloanele podulului din beton masiv
în noaptea ce stăpânea abia acum, autoritar, oraşul pustiu şi îngheţat

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Votează! | Copiază!