Omul de stâncă

Un om visa să fie iubit, a aşteptat trei secole,
s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii
să-şi cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva
erau doamne de curte, iubiţi cu duiumul se adunau în jurul lor,
dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se căţărau pe blocul de granit,
un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morţilor timpurii,
în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, ştiau ceva,
astfel este şi inima ta, Krimhilda, puţini cunosc povestea,
din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară
trec la intervale precise, precum fugile lui Bach,
I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule,
Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbuşire,
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,
În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,
Aşa trăieşte poetul, din moarte în moarte, din viaţă în viaţă,
Ca astrul solar. Doar atât.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!