Oblije

Un poker jucăm, acelaşi poker,
Viaţa nu este un oblije,
ţesuturile noastre sunt tot mai rare,
retardere, retardere, zvâc în pom,
Pomul Cunoaşterii nu este şi Pomul Iubirii,
şase băieţandri vorbeau despre viaţă,
unul a murit în accident, altul a plecat în Paraguay,
restul eu nu ştiu, uit şi ziua şi datele necesare identificării,
de mult am murit într-o încercare reuşită de sinucidere,
am dat peste un câmp de abur, doi îndrăgostiţi se fardau cu bulion,
e sânge zise ea, ei şi, zise el, filmul continua cu un măcel.
Pleoape albastre, cum tremură ele, avem care de aşi,
Dar cum, amândoi? Bunicul –incendiu ne-a mistuit cu drag.
Asta este numai o stare, în realitate eram la concert.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!