Din Samisen
Munte Fuji, munte Fuji,
Peste tine zboară norii
Berze albe, berze negre,
Cu aripile întinse.
Mi se cerne lin iubirea
Pe cărări la Kumamoto.
La Kitzumo rânduri-rânduri,
Vântu-mi ninge tot trecutul.
Samisen cu două coarde,
Tremurând te-ating și tremuri:
Strună veche, suflet tânăr,
Laolaltă ni se frâng.
poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.