Heraldică

Am fost hrănit de mame cu burţile frumoase,
mi-au nechezat în sânge huţulii ursitori,
când adormea speranţa aveam dureri de oase,
când pârâia norocul mă bântuiau fiori.

Îmi amintesc cum vara mă înecam periodic
şi mă trezeam când toamna spărgea câte-un pahar,
cum frecventam iabraşe dintr-un ţinut mai nordic
şi-nsămânţam valută, să par mai gospodar.

Şi nici nu mai contează de chiar au fost acestea,
corsar de-am fost pe mare, de-am fost băiat model,
mă-mbăt ca cu Băbească doar când gândesc povestea,
parcă străbat cu trenul saloane de hotel.

Hai, Doamne,-ntoarce roata, sunt vremurile triste,
nici hoţii de corăbii nu mai muncesc cu spor,
pe Bistriţa luntraşii vomită în batiste
şi-acarii sorţii Tale fug pe păuni în zbor!

Fă, Doamne, chiar pustiul de bine ce-l aşteaptă
căţărătorii vieţii, la ei, pe-acoperiş,
ascunde-mă să-ţi suflu cuvântul ce îndreaptă
şi-apoi, ca mulţumire, dă-mi lapte sfânt şi griş!

Mă văd ciocnind cafeaua cu uşa de la Capşa,
plătind birjarii nopţii spre un alcov de soi
şi-apoi într-o pădure jucând cu pomii leapşa
ca să mă spăl sub ploaie de timpuri şi noroi.

Am fost cules din lanul copiilor de suflet
şi obligat ventuze să port ca să iubesc;
azi numai anticarii mă recunosc la umblet,
denobilându-mi ceara din osul meu domnesc.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Votează! | Copiază!