Sunt vinovat

Da, sunt vinovat că iubesc florile arzând pe câmpuri,
că iubesc caii nechezând sălbatic în bătaia vântului,
apele dulci şi sărate, cu mirosul lor suav, de iasomie,
colinele şi dealurile, şi munţii, şi spicele, şi bulgării din brazdă.

Da, sunt vinovat că îmi pasă de căţeluşul şchiop,
de copacul tânăr ori bătrân culcat cu fierul la pământ,
de măcelul de miei şi de porcul înjunghiat în cotineaţă,
de câte o statuie dărâmată şi de copilul născut fără noroc.

Da, sunt vinovat că respir cu plămânii înspre trecut,
că mă mişc mecanic şi forţat prin prezentul meu şi al altora,
că plâng după o împărăţie a ierbii înalte şi a râului cu umbre şi susur,
că îmi vine să arunc în aer civilizaţia mizerabilă şi năucitoare.

Da, sunt vinovat, şi vinovăţia mea mă pârjoleşte ca o rană vie,
cu fiecare zi care trece mă simt tot mai bătrân, mai uscat şi mai condamnat
la drumul ăsta silnic şi făţarnic, la sărăcia definitivă a lumii,
cu fiecare nouă adormire mă bântuie coşmarul trezirii la suprafaţa albă.

Da, sunt vinovat, şi ştiu că mă va condamna instanţa,
dar la proces cei fără de vină nu vor putea ajunge,
căci ceasurile de la mână le vor plesni pe rând, la aceeaşi oră,
şi toţi vor pierde noţiunea timpului, a spaţiului, a bucuriei.

Sunt vinovat, sunt vinovatul de serviciu al întregului pământ,
starea de culpă mi-a devenit o a doua natură, o obligaţie,
sunt vinovatul unei dureri nevinovate,
o biserică de epurare a tuturor păcatelor şi nevoinţelor lumii.

Mă rog ca judecătorul să ţină cont în sentinţă de aceasta.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Votează! | Copiază!