Adaos la delir
Și să cântăm. Ca sabia arcușul
Din gemete să-l tragem, din cucută,
în pași de horă proslăvind urcușul
Spre culmea ca o mumă-a spaimei, mută.
Și sărăciei lustru-i dăm cu plușul,
Ca mortu-n păpușoi să nu mai pută.
Vătaful, responsabil cu căluțul,
Veghează ceata, rezemat de bâtă.
Când poticnirile înseamnă-avânt,
Când cel mai rău înseamnă cel mai sfânt,
Descumpănit strâng pana și transpir
La gândul că degeaba mă mai mir
Și că acest nenorocit cuvânt
E încă un adaos la delir.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.