Popas în pădure într-o seară cu ninsoare

Cred că ştiu al cui este codrul acesta taciturn.
Totuşi, casa lui este pe deal, departe în cătun;
El n-o să mă poată vedea făcând popas aici,
Privind cum ninge-n pădurea lui de fag şi de gorun.

Căluţul meu nu-înţelege de ce-am oprit şi nici
De ce nu este nici o fermă-un jur cu geamuri mici,
De ce stăm între copacii mari şi lacul îngheţat
În seara cea mai neagră-a lumii, când din cer cad licurici.

Dă clinchet zurgălăilor din coamă îngrijorat,
Parcă-ar spune că-acesta nu-i loc de mas şi de-adăstat.
Şi nu se mai aude-alt sunet în afară de-alintul lin
Al fulgilor de nea purtaţi de vântul uşor, învelurat.

Pădurea, neagră şi frumoasă, mă cheamă în adâncul ei sublim;
Dar eu am promisiuni pe care trebuie să mi le ţin
Şi am multe mile de mers înainte de-a dormi somn lin,
Şi am multe mile de mers înainte de-a dormi somn lin.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!