Gest
Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros
Și cariul, și custurea, ți-l trec de-acum. Ca mine
Vei ispiti la rându-ți temutele destine,
Urcând și tu sub cerul de fier și chinoros.
Te-așteaptă mohorârea pustiului pietros!
Nu șovăi, străbate-o; iar când diamantine
Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline,
Încrezător azvârlă ciomagul de prisos;
Din povârniș, în steiuri, din stânci, în văgăune
Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune
Cu lung și mare vuiet tot hăul de granit,
Dar sus, sub îngânata lumină-abia născândă,
Lăsând să scape râsul din pieptul rău sporit,
Acopere căderea cu hohot de izbândă.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încredere
- poezii despre stânci
- citate de Ion Barbu despre stânci
- poezii despre râs
- poezii despre păduri
- citate de Ion Barbu despre păduri
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre fier
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.