Pod peste Mureş

La vad, un pod de lemn, cu coperişul de şindrilă,
lung cât o uliţă de sat,
se-ntinde peste MUREŞ. Mal vrea la mal în veci să lege.
Astfel ţara moştenitu-l-a din leat.

Îşi au măreţele-mpliniri şi lucruri cântăreţii lor,
dar podului îi cântă numai apa, ce subt el se-ndeasă,
despre toţi şi toate-i cântă, câte au trecut
pe el ca printr-o casă, lungă dreaptă casă,

ca printr-o casă la al cărei prag
sfârşeşte drumul, ca să iasă
la celalalt capăt iarăşi drum, drum vechi - în lume
precum pravila îl vrea - lăsat în voie să pornească.

Oşti trecură-n veac pe-aci, şi Radu cel Frumos,
roţi ferecate, robi domneşti, comori şi lacrimi,
moţi cu ciubăre, turme, vânturi,
răpuşi şi-nvingători, stindarde, patimi.

Pe toţi şi toate-n nopti, când vâlvele se bat,
îi poţi vedea-n lumini de-o clipă încă,
aşa cum ceasul, de pe un ţărm mutându-i,
i-a mântuit spre celălalt peste vâltoarea-adâncă.

Dar ce linişte-i acum la vad! Ce trează-amiaza!
Prin istorie adie doar miros de otavă.
Subt pod un şarpe se soreşte, lung şi nemişcat,
ca-ntr-o emblemă rară, de străveche slavă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!