Fetiţa mea îşi vede ţara

Frunzuliţă ram de laur,
Ană, umbra mea de aur -

drum pe jos şi drum pe sus
din apusuri te-am adus.
Sub pleoape, rosturi - ţară -
le culegi întâia oară.

Şi te uiţi, şi vezi, şi vezi
anul tânăr prin livezi.

Celor pomi şi-acestor mume
le surâzi, le dărui nume.

Vrei să pipăi snopii, sapa,
te uimeşte graiul, apa.

Frunza-i alta-n lume nouă.
Fluturi, om, poveste, rouă,

zarea albă-n cerc fierbinte,
şerpii prin amurguri sfinte -

to te miri cum toate, toate
altfel sunt. Ah, cum se poate?

Numai luna, rea ori bună,
ţi se pare-aceeaşi lună.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!