Piramidă de grâu
s-a adunat pe câmpuri
tot grâul galben
căzut în întregime din clepsidra
luceferilor explodați în univers
în marea lui
masivă piramidă
aș vrea să mă îngrop de viu
cu calul meu
și cu iubita
și cu pocalele de bronz
din care toată vara am băut
căderea albă de zăpadă
pe noi tărâmuri când va bate
să ies din cuibu-amețitor de cald
cu fire verzi de grâu
în picie încolțite
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.