Fluier de os
fluier de os
axă a Lumii
fior al golului făcut să sune
pe trunchiul tău pământul se
învârte
și stelele pocnind în noapte
la baza ta
trântiți în iarbă
și-n inimile lor înfipt
mocanii mioritici tot te mai aud
și dacă vârful tău
deasupra
se termină undeva
de bună seamă zeii au lăcaș
acolo
și sorii cum te-nconjoară
din toate părțile deodată
ești
tu singur ție însuți umbră
timp concentrat pe verticală
până la refuz
astru polar în curgere-mpietrită
măduvă aeriană
fântână dezgolită până la izvor
brâu suprapus de sfere
din care numai cercurile au rămas
înalță-te-n continuarea gurii melc
și lasă-mă prin tine să respir
și dincolo de mine-n univers
mi-e dor de puritatea ta
leu mie însumi
mic însumi să rezist topit
cu carnea de prisos de cântece
înnebunind pulverizată
sunet cu sunet să se-audă pe năluca
aceluiași prelung și fraged
fluier alb de os
poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.