Toamnă
Grăbesc spre toamnă-adânc aceste zile,
rotite cu pământ și cer cu tot, mișcarea le-o
auzi în orice rod, în lucrurile cele mai
umile.
Ne sună pașii parcă pe un pod frumos adus
și el spre rotunjime, stăpân pe-a timpului de
jos desime, pe-oglinzile de apă fără nod.
Mereu mai grele însă și febrile, se-
nghesuie cuvintele-ntre file. și câte, să
le rândui, am să pot?
O, dintr-a frunzelor pălind mulțime, din
dulcea lor armură din vechime răsare câte-
un tânăr voievod.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.