O, vreun copil...
La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu și melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.
Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopți de-a rândul
Lot pricopsindu-ne așezământul,
spre lanurile albe de rogoz.
O, vreun copil și-acum se-ntreabă poate,
prin cețurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:
Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiți
pe bot cu lapte?
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.