Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria,
Chipuri încruntate cu suflet de statui,
Ce râsul nu-l cunoaşteţi
Şi zâmbetul vi s-a uscat pe buze,
Ca iarba arsă pe câmpii
Şi nu-l aveţi, decât pentru capricii ieftine, amăgitoare,
Iar viaţa caier încâlcit de timp, necurat petreceţi,
Cu feţe duble, ascunse între murdari pereţi.

Nu suntem noi copiii vina neşanselor voastre oameni, părinţi...
Venim pe lume nevinovaţi, pentru a fii fericiţi
Şi deseori ajungem victime sigure,
Mofturilor voastre bolnave.
Copii nerecunoscuţi sau pe viaţă batjocoriţi.
Nu pricepeţi oare, războiul
Ce în minţile noastre confuze stârniţi?

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi,
Căci floarea sufletului nostru o râvneşte,
În fiecare zi, ca pe-o minune a lumii
Şi nu împărţiţi sudalme picante, în loc de vorbe bune,
Ce ne sfâşie inocenţa şi crezul scopului nostru frumos,
Căci vibrează nervos timpanele urechiilor noastre plăpânde
Şi ecouri dureroase ne zgârie creierii,
Iar visurile copilăriei odată amputate
Cu greu în viitor pot fi tratate, cu greu.

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi...
Fiindcă ne dominaţi cu înălţimea staturii voastre mature,
Calitatea vieţii noastre e preţul viitorului de la orizont,
Iar noi copiii lumii suntem amprenta vie
A tot ce a-ţi educat de milenii...
A tot ce faceţi, în timpul vostru liber arbitrat.
Moştenirea libertăţii, a păcii şi-a înţelepciunii
E zestrea cea scumpă a omenirii,
Ce datoria vi-o cere şi trebuie să ne-o lăsaţi.
Nu ne furaţi copilăria, oameni!

poezie de Valeria Mahok (1 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!