Noapte, un peron, o vară...
Miezul unei nopți de vară,
Luna tristă dup-un nor ;
Un peron pustiu de gară
Plimbă pași fierbinți, de dor.
Zboar-un liliac - fantomă,
Latr-un câine de pripas ;
Un bețiv ieșit din comă
Soarbe-un rest de rom rămas...
Tăvălug de gânduri sumbre
Despre ziua ce-a trecut ;
Împrejur, furișe umbre
Întregesc tabloul slut.
Ochi aprinși, cârpiți de lacrimi
Mai păstrează chipul ei -
Cea mai dulce dintre patimi
Și mai dragi dintre femei...
Nici DE CE, nici CUM, nici alte
Întrebări fără răspuns
De s-ar risipi cu toate
Nu ar fi îndeajuns
Să-i dea înapoi lumina
Din surâsul ei senin,
Tăinuind sub pleoape-i vina
De-nșelare cu-n rabin.
Cum să crezi că din iubire
Fără margini ar putea,
Într-un ceas de negândire
Viața-n palme să i-o ia?
Urlă câinele lugubru,
Sus blestem-o cucuvea ;
Un peron pustiu... Ce sumbru
Plânge dorul după ea...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (29 iulie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.