Să-mi fii mereu

Mi-ai lăsat pe-o foaie totul
Ce ai mai avut de spus;
Cum mai semănam cu mortul
Din lume încă nedus!

Rânduri strâmbe scrise-n grabă
De a nu privi în ochi,
Nu explică şi nu-ntreabă,
Nu descântă de deochi.

Mâna-mi tremur-a osândă,
Cad grămadă în genunchi;
Mă simt rană sângerândă,
Rădăcină fără trunchi.

Ai scris "Te-am iubit, dar poate
nu e timpul nostru-acum."
Ce visări asasinate,
Vâlvătaie fără fum!

De mi-ar fi să mor îndată,
Să renasc sau să învii,
Să-mi zâmbeşti nevinovată
Şi să-mi fii mereu, să-mi fii...

Stins e soarele-n fereastră,
Stau grămadă surd şi mut,
S-a topit iubirea noastră,
Poate-o stea a mai căzut.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (14 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!