Ucigașul
Ucigașul devenit puternic dobândește forțele vitale
Ale Binelui, victoria supraviețuitorului nu-l intimidează,
El nu are o față a fricii, necunoscutul nu-i creează probleme,
Prin asta ne este superior, hainele, platoșele nu ne apără,
Construim obstacole, el le ocolește, patima distrugerii
Pe care el o dovedește din plin, ne hipnotizează,
Uităm de persecuții, teama este mai aproape,
Mai apare și panica, cea mai bună aliată a ucigașului,
Apoi vin pacificatorii evlavioși, anestezia este aproape totală,
Lentoare, stagnare, tot ce știam este uitat, zvonuri rele
Că mai vine o ceată de ucigași la fel de puternici,
Încep diviziunile, autonomiștii, dezbinatorii, retorii,
Agresiune și fugă, până unde? Interdicții nenumărate.
Granițe peste tot. Focul se întinde, se răsucește ca șarpele.
Și, din adâncul veacurilor vin haitele cu urlete prelungi.
Jelesc prefăcut, se înmulțesc geometric. Unii tac.
Ei înșfacă, încorporează, psihologia robului se face prezentă.
Secretele sunt nenumărate. Iertarea devine inutilă.
Porunci uluitoare, logice ca unu plus unu.
Ce se prefigurează? O paranoia totală.
Dar supraviețuitorul va învinge cândva.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.