Am visat acest vis și încă-l mai visez
Am visat acest vis și încă-l mai visez
și-l voi visa cândva încă o dată.
Totul se repetă întru sine, totul se va reîntrupa,
iar visul meu îl vei avea și tu.
Acolo, într-o fațetă a noastră și a lumii-ntregi
val după val se sparge-n țărm:
și-n val o stea, o pasăre, un om
val după val - real și vis și moarte.
Iar timpul nu contează. Am fost, exist, voi fi.
Nu e miracol mai mare decât Viața, iar în genunchi eu cad
în fața miracolului, singur ca orfanii,
singur între oglinzi, captiv în apa lor,
mări și orașe, sclipind și strălucind prin fum.
O mamă plânge luându-și pruncul pe genunchi.
poezie de Arseny Tarkovsky, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.