Profesorul
Profesorul nu dăruiește din înțelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Își desfășura mânecile halatului roșcat,
În care se aflau mâinile sale subțiri ca niște crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă și desenă un copac
și o pasăre, iată, rădăcina primește, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârșit, precum D'Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar așa s-a terminat vilegiatura, apoi ieși
desfășurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenușiu, capra salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.