Cerșetorul
Cu haine zdrențuite stă în stradă,
Are o mână-ntinsă tremurând
Și nimeni nu-l crede că-i flămând;
Trecătorii merg, fără să-l vadă.
El în nevoi a început să cadă,
Sărăcia nu-i doar din vina lui,
E jocul întâmplării și destinului
În care prins a fost, ca într-o nadă.
Oameni ca acesta-s o grămadă;
Din peisaj dorim ca să dispară,
Prezența să le fie cât mai rară,
Dar pentru asta, trebuie în țară,
Să fie și-o minimă decență,
A nu intra cumva... în decadență.
sonet de Ioan Friciu (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.