Glumă cu lumea
De unde mă cunoști, iubito,
Când eu pe mine nu mă știu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii și țepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăși crunt.
Și nu-mi mai spune că aluneci
Precum un șarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
și te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteț decât se spune,
Noi despre noi nu știm nimic,
Se nalță soarele, apune,
Tu ești furnică, eu... furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuși, mai știi?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârșirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buștenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuțele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteț,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învață, fii isteț.
Oricât aș scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
1 Petru Dimofte [din public] a spus pe 28 decembrie 2015: |
frumos, frumos |