Odată Tristețea...
Odată Tristețea
nu și-a mai putut îndura durerile
așa că a intrat într-un magazin
de unde și-a cumpărat
un costum al fericirii.
Deghizată într-o persoană fericită
a mers la o adunare a oamenilor fericiți.
La o cercetare mai atentă
a realizat că
toți se ascunseseră
în același costum
procurat de la exact același magazin
de unde îl obținuse și ea pe-al ei.
poezie de Kusumāgraj, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.