Ploaia sfârşitului de întuneric

toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe şi-a construit arca.
te miros şi te-ntreb dacă suntem singurii rămaşi
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaşte că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi

toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălţat
până la altarul dorinţelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-mă:
dacă năzuinţele nu ar cunoaşte împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculţ printre lanuri,
frământând pâinea în palma pământului.
mă cheamă inima ta.
să fie aceasta doar iluzia născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
veşmântului nopţilor înstelate.
mă-nfăşor în pânza cerului
să-mi împart inima cu tine...
te întreb, dacă în calea ta ar răsări o stea,
ai confrunta-o cu iluzia născută din iluzia despre noi?

poezie de Jasmin Petrescu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin Petrescu
Votează! | Copiază!