Ploaia sfârșitului de întuneric
toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe și-a construit arca.
te miros și te-ntreb dacă suntem singurii rămași
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaște că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi
toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălțat
până la altarul dorințelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-mă:
dacă năzuințele nu ar cunoaște împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?
toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculț printre lanuri,
frământând pâinea în palma pământului.
mă cheamă inima ta.
să fie aceasta doar iluzia născută din iluzia despre noi?
toamna asta are ceva din mirosul
veșmântului nopților înstelate.
mă-nfășor în pânza cerului
să-mi împart inima cu tine...
te întreb, dacă în calea ta ar răsări o stea,
ai confrunta-o cu iluzia născută din iluzia despre noi?
poezie de Jasmin Petrescu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin Petrescu
Votează! | Copiază!
1 Lory [din public] a spus pe 18 octombrie 2015: |
Sfârșitul ploii de întuneric! |