Cântecul clipei
Oglinda îmi șoptește prin firele albite
Că lupii vremii mușcă din fibre obosite,
Că bruma nemiloasă îmi suge din vigoare
Și tihna mi-o-nvelește cu-a frunzelor paloare.
Dar toamna generoasă, ca struna de vioară,
În sunete adună un ritm ce înfioară.
E șipot de izvoare? E glas de ciocârlie?
Sau trilul clipei mele... Se poate să mai fie?
Spre zări necunoscute cocorii se agită,
Își flutură penajul prin ceața-ncremenită;
Îmi spun că trece toamna și nervul o să strige,
Capriciile vremii în mine s-or înfige.
Se lasă-n vene iarna, în fulgi mă înfășoară,
Dar cântul clipei mele mi-e drag ca-ntâia oară.
Lumina mă-mpresoară și-a vieții serenadă
Mă strânge ca o rugă sub bluza de zăpadă.
poezie de Georgeta Muscă Oană
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Georgeta Muscă Oană. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.